Rusaliile - cheie temporală străveche la geto-daci

Olimpia Cotan - Prună

 

În Calendarul Babelor, Marile Preotese străbune geto-dace de pe Hiperboreea, prima insulă a Terrei, atât de prezentă lingvistic şi mitologic în scrierile de odinioară, cea mai importantă e datina Rusaliilor, veriga dintre Iarnă şi Vară, cele două anotimpuri ale Anului vechi, amintind climatul arctic milenar de pe Vechea Vatră a Europei, unde trăieşte azi poporul român, cum atestă istoricul Marija Gimbutas, și unde exista vieţuire.  

              Ca orice eveniment temporal, Rusaliile sunt legate de o prezenţă naturală, în cazul nostru de reînnodarea ciclului natural al rusaliilor numite de Aristotel efemeride (cu o scurtă existenţă). Rusaliile sunt o prezenţă tumultuoasă, evidenţiată coloristic, fiind cele mai mari însecte semnalate din cele mai vechi timpuri pe Dunăre, pe Prut şi mai ales pe Tisa,  unde pot atinge şi 14 cm lungime.

            Rusaliile sunt insecte cunoscute ca având peste 2000 de specii în lume. Se deplasează în roiuri compacte imense şi potopesc tot ce este în mişcare, fiindcă sunt carnivore, deci nu pot trece neobservate vizual, auditiv, olfactiv deoarece din vechime se ştie că influenţează comportamentul pescărelului – un peşte de mici dimensiuni, al broaştelor, al păsărilor, dar şi sănătatea fizică şi mentală a animalelor şi oamenilor.

            Rusaliile se deplasează în roiuri mari. Trăiesc  doar 3 ore după năpârlire, când iau o formă aeriană ieşind din larvele ce-au stat în mâlul de pe fundul apelor în tuneluri timp de trei ani. Se recunosc prin zumzăitul puternic, mirosul special ademenitor și deseori îți intră în nas, în gură, în urechi, secretă lipiciuni pe mâini şi picioare ce zăpăcesc tactil tot ce întălneşte norul imens. Ele dau boli periculoase oamenilor, animalelor, pustiesc locul cu iarbă deasă consumând insectele. 

            Bătrânii avertizau că în aceste zile de roire a rusaliilor oamenii trebuie să fie atenţi, că le pot influenţa negativ vieţile şi trebuie să respecte cu stricteţe nişte reguli întrucât acestea te pot poci, paraliza, îți iau minţile şi dau voce de femeie bărbaţilor. Metodele de a îndepărta necazurile pricinuite sunt plantele de leac, postul şi rugăciunile, interdicţia scăldatului şi spălării rufelor la râu, fiindcă unica lor activitate, cea de procreere rapidă, se desfășoară numai deasupra apelor, unde femelele întâlnesc masculii. Având coadă lungă și fiind numite Palingenia Longicoada, efemeridele - rusalii zboară în nori uriaşi ca să se împerechează şi pier în câteva ore după ce depun ouăle pe suprafaţa apei, într-un spectacol de mişcare coloristică plin de zumzet ce te învăluie surprins pe apă sau pe maluri, sub nuc, tei ori ulm.

            În zilele noastre rusaliile îşi fac simţită prezenţa la sfârşitul primăverii când transformă râul Tisa în cel mai spectaculos teritoriu în care se împerechează şi pier în câteva ore, oferind un fief carnivorelor acvatice. Rusaliile femele dau trăiri speciale vizuale, olfactive şi auditive și acestea te uluiesc de te pot înneca, dacă te surprid în învăluirea lor ce urmărește mai ales culoarea chihlimbarului ce indică masculii.

            Ouăle coboară în mâlul de pe fundul apei şi se transformă în larve după 45 de zile. Larvele sapă 4000 de tunele pe mp în mâlul din adâncuri, unde hibernează timp de trei ani, după care ies la suprafaţă şi năpârlesc transformându-se în insecte cu o coadă lungă, ce se deplasează în amonte, unde se întâlnesc masculii ce au 13 cm lungime, ca ouăle să fie duse în aval în locul de unde au ieşit.

            În trei ore de la maturitate femelele se întâlnesc cu masculii care printr-un act de forţă urmăresc şi câte 20 o femelă și se cuplează pe ele încă din stadiul de larvă. Indiciile efemeridelor femele sunt: ochii mici şi corpul de culoare rozalie purtată pe aripi de unde şi numele de rozaline, rusalce, rusalii, salii de culoare roz.

Rusaliile  sunt numite şi Mayfly, adică musca de mai, o hrană aşteptată de pescărel şi de broaştele din mlaştini, mari amatoare de insecte vii, pentru mărimea lor, luate ca model şi de pescarii ce-au inventat metoda de pescuit la muscă. Aceștia îşi fac o reproducere a acestei libelule, o prind de undiţe, gătite cu pene şi fulgi în culori specifice, pe un mic suport de culoarea chihlimbarului, ce atrage pescărelul.

Dintre cele 2000 de specii  de efemeride - rusalii cele mai cunoscute sunt: Danika, Glaucops, Vulgata, Lineata etc. Poporul le numeşte îngeri pentru că sunt diafane, transparente. Masculii sunt asemuiți cu sufletele băieţilor ce-au murit nenuntiţi. Apariţia lor este studiată de astrologi şi astronomi în  toată lumea.

             În Creştinism, acest moment al naturii este asimilat apariţiei acestor ființe ca o Reînviere, luând în calcul că reapar după 3 ani. Se spune că Sfântul Apostol Petru a creştinat la Ierusalim într-o astfel de periodă temporală 3000 de oameni şi-a creat prima comunitate creştină. Numele sărbătorii de Rusalii provine de la aceste efemeride, este străveche și ţine pentru o perioadă de trei zile în Moldova şi Transilvania, în Muntenia şi Oltenia, iar în Banat timp de 8 zile. Rusaliile sunt consemnate în Biblie în Levitic cap.23 (5-22). Jertfele de Rusalii sunt în versetul 26 - Numeri 28:26-31.

Rusaliile sunt asimilate cu Cincizecimea după Înălțarea lui Iisus, când se coboară pentru prima dată Duhul Sfânt peste oameni. Prima zi de Rozalii este numită astfel deoarece indica acel colorit rozaliu al norului de efemeride de la  sfârşitul lunii mai şi început de iunie, când înfloresc trandafirii care induc ideea de legătură între Cer şi Terra, pe Ra-Za sacră ce luminează Firul central pe Funia Anului în limbajul geto-dacilor, plin de coduri existenţiale. 

            La Roma e Sărbătoarea Rozalia a Trandafirului ce înfloreşte în luna mai, asimilat cu apariţia Rusaliilor de la care se socoteau zilele şi la romani ştiute drept salii. Această datină e dusă la Roma și în Toscana de tusci - mocanii valahi de pe Tisa Panonnică ajunși în Etruria,  conduşi de troianul Eneas ce-a fondat Roma prin urmașii săi, a căror regi etrusci au condus-o sute de ani.                          

Sărbătoarea Rusaliilor este la baza sa o datină geto-dacă multimilenară, când lumea se orienta după natură, nu după creaţiile ascetice impuse ca dogme sub aspre pedepse.

             Se înşală autorul unui articol din revista National Geographic (mai 2003) când afirmă că Rozaliile au origine romană când ele sunt ştiute de mii de ani pe Tisa geto-dacică şi vestite pentru mărimea și comportamentul lor. Ba mai mult înfluenţează mental şi psihic vietăţile, chiar şi oamenii, aspecte păstrate de înţelepţii din spațiul geto-dac. Iată motivul major pentru care această datină străveche din Dacia antică este aşa de  importantă că înlănţuie murirea cu nemurirea, luând exemplul rusaliilor – efemeride care după împerechere mor pentru a renaște prin urmași.Tot astfel, în credința strămoșilor noștri vara debutează cu zilele Moşilor de vară când morţii ieşiţi în Joia Mare (azi dinaintea Paştelui)  sunt onoraţi în bisericile creştine cu 12 colivi ce se împart pe frunze de nuc, de tei, frasin, arţar, cireş, vişin şi chiar din palmă. La 50 de zile de la Înviere, odată cu sărbătoarea Cincizecimii, se împart ofrande în ulcele de lut cu colăcei, colivă, apă sau vin, cu luminikă (lumânări).

Multe larve de rusalii se pitesc și rămân în cotloane dosnice, în scorburi, în malul râpelor, în casele oamenilor de unde sunt mai apoi alungate de Căiuţii cu Căluş şi de Sânziene la Solstiţiul de vară – 21 iunie, să scotoceasă toate ungherele să alunge Rusaliile, pe cei veniţi în Joile nebune, ieşiţi din mal.

A doua zi de Rusalii este numită în Creştinism DumiNika Mare, dedicată primei Biserici Creştine, iar în calendarul ortodox toate duminicile următoare sunt  numerotate după Rusalii, ce marchează Calendarul Zamolsian străbun geto-dac, din care s-a născut Creştinismul, că într-o zi de Rusalii, Sfântul Petru a creștinat 3000 de oameni, dovadă că apostolii trăiau în știința naturii înainte de Creștinism.

            A treia zi de Rusalii este ştiută ca Înălţare a Sfântului Duh sau Sfânta Treime care în vechime erau Ursitorile ce se înfiripă din izbucnirea norului de Rusalii în văzduh ca înflăcarate limbi de foc în soarele apusului, asimilate cu îngerii văzduhului la geto-daci, prin multe denumiri populare ca: Zâne, Iele, Doamne, Şoimane, Milostive, Ursoaice, Dansatoarele văzduhului, că-s temătoare şi-s numite indirect prin nume de alint ori de laudă ca să nu provoace mari necazuri locurilor atinse.         Rusaliile sunt prezentate cu precizie că: umblă îmbrăcate-n haine aeriene, transparente, că dansează-n văzduh, cântând magnific, ademenind privirile şi auzul prin zumzet uluitor şi sunt precizate locurile periculoase ca să fie ocolite şi anume apele, mlaştinile, luncile, că pustiesc locul şi dau comportament nefiresc precum  Luatul de Rusalii de unde şi blestemul românesc Luate-ar Rusaliile.

Rusaliile  ademenesc tinerii, se joacă cu ei, le cântă sublim, că-s geloase pe femeile măritate că au câte un soţ permanent. Îi ademenesc pe bărbaţi şi-i pocesc din invidie, îi paralizează, le dau glas de femeie, că aceste insecte au alt statut de existeanţă, în locuri neumblate, că pustiesc şi locul.

            Băieţii poartă la brâu pelin, usturoi, leuştean, îşi astupă urechile şi nu calcă pe locuri pârlite, nu răspund la chemări şi nu povestesc ce li se întâmplă, dar se lasă descântaţi de femei cu har ceresc.

Norul de Rusalii aduce multe boli, prin ceaţa imensă, săpăturile din Stratul de Rusalii, Strodul Rusaliilor, Buciumul Rusaliilor dus de undele sonore etc, prezente în culegerile de folclor. Astfel, în culegerile de datini şi obiceiuri ale lui Tudor Pamfile am recunoscut o întreagă problematică legată de prezenţa Rusaliilor pe care le ştiam de la bunicii ce-au întemeiat satul Neatârnarea din inima Dobrogei, că acest neobosit culegător de veche înţelepciune geto-dacă avea multe rude cu acelaşi nume în satul dobrogean, unde au venit şiruri de căruţe cu coviltir din nordul Covurluiului de la Ţepu, din Gohor şi multe localităţile pe la anul 1900. Oamenii ştiau că Rusaliile sunt: /Duşmanele pământului/ Ce prin văzduh zburaţi/Pe iarbă lunecaţi/ Pe valuri călcaţi/, că sunt ielele, măiastrele, stăpânele vântului, fetele câmpului. Ele-s Savatina, Rujalina, Mărgălina, /Ce merg iute ca gândul, /Tare ca vântul / Neatingând Pământul/pe toate mlădiţele /Pe toate costiţele/Peste toate Edele/, descrise de străbunii mocani valahi geto-daci. Ele sunt frumoasele, multele, măruntele, şoimancele, vâlvele, ştimele indicând norul de libelule cum se numesc în Dobrogea aceste insecte mari de care ştiam că trăiesc până seara, dar erau puţine şi greoaie ca nişte elicoptere mici, cu care ne jucam într-o veselie. La aromâni erau numite Albele şi dacă te păleau se spunea că eşti Lovit de Albe – o boală dinafară.

Rusaliile se odihneau în grote, peşteri adânci, în mlaştini, pe plante, în fântâni, sub nuci, tei, pe Piatra Joiei sau Buşteanul Ielelor. Cea mai bogată literatură de descântece şi blesteme de alungare a Rusaliilor exista la geto-daci, că au efecte negative asupra tineretului, mai ales asupra băieţilor: /Cu Rusaliile întâlnitu-sa/ În faţă l-au izbit,/Mâinile i-au damblagit/ Vinele de la picioare sgărcitu-sa/ Pieptul în sus ridicatu-sa/ Spinarea strâmbatu-sa/ Creierii turbatu-i-sa/ Mintea-n cap schimbatu-i-au,/ Vlaga din ciolane luatu-i-au/ Trupul schimonositu-i-au /Râs de dânsul făcutu-şi-au /În pulbere l-au astupat/ Omul pân la cer s-a văicărit /Nimeni nu l-a auzit/ Nimeni nu l-a mai văzut/...

Poporul ştie de Sfredelul Rusaliilor din a patra miercure de după Paşte ce  indică munca titanică a insectelor rusalii de săpare a 4000 de tuneluri pe mp în mâlul de pe fundul apelor, unde larvele stau ascunse trei ani. Tot în această zi sunt TudoRusaliile şi Strodul Rusaliilor adică zona de mişcare a norului efemeridelor. În această zi petrec Caii lui Sânt.Oader, Orul de pe ormenişul străvechi de locuire de pe munţii cei mari.

Rusaliile au determinat manifestări de prevenire a comunităţii asupra efectelor venirii lor. Astfel se naşte Căluşul şi se bea vin roşu amestecat cu pelin pentru prevenirea bolilor aduse de Rusalii.

            Cine credeţi că au fost observatorii constanți ai evenimentelor din viaţa acestor insecte speciale? Mocanii sunt cei ce-şi duceau traiul pe malurile apelor însoţind cârdurile de mioare. Ei au fost martorii vechi ai acestor fenomene extraordinare. Rusaliile - roiurile razelor au fost  numite astfel de valahii – mocani trăitori în toate zonele euroasiatice, ce cunoşteau zonele climatice după calendarul unor asemenea prezenţe naturale cu urmări asupra vieţuirii nu numai în lumea Carpato - Balcanică.

            Datina Rusaliilor a fost creată şi răspândită de Vlahii Mocani din Carpaţi ce-au făcut legături comerciale, lingvistice, etnografice, au deschis vaduri, drumuri, căi de comunicaţie în toată Schiţia Antică, Europa, Asia Mică, Asia Centrală, Mesopotamia, nordul Egiptului şi-au creat legende cu bogate atenţionări existanţiale de la insecte la Ursoaice, temutul duşman al turmelor carpatine.

            Rusaliile pleacă numai alungate de către Căluşei, cei ce nu vorbesc, ce le indică ce au de făcut prin costumaţia multicoloră, prin bătutul pământului cu bâtele, observate prin Ciocul căluşului, de la înălţime, în care se pun plante de leac şi apoi le îngroapă pe o movilă în care pun şi sare.

            Hora Căluşarilor este un leac plin de energii benefice prin care se încercuieşte bolnavul şi se alungă duhurilor rele sărind peste el, făcând zgomot mult prin comenzi repetate şi energice. Să nu uităm că în vechime acest dans era specific femeilor ce-şi puneau haine bărbăteşti să amăgească Rusaliile. Slavii le numesc Rusalcele - Zânele Apelor. Ele sunt ştiute din vechimea patriarhală ca Fiicele lui Rusalim.

            Interesant că la Solstiţiul de vară Sânzienele au un jurământ secret de Alungare a Rusaliilor în sensul că de s-au mai ascuns câteva, să fie alungate din toate cotloanele, tot cu plante de leac, prin aerisirea camerelor, prin Hora Sânzienelor, dovadă că sunt specii de efemeride la alte date temporale.

            Zilele de Rusalii sunt foarte importante din străvechime fiind considerate cele mai mari sărbători, preluate de Creştinism, din credinţele zamolsiene barbare specifice numai geto-dacilor. S-au aşternut peste datele - datini barbare, declarate la cererea Bisericii Ortodoxe Române zile de repaos, ele fiind înrădăcinate temporal, pe Cultul Solar-Zamolsian străvechi, din vremuri ancestrale.

            În anul 2005 UNESCO declară dansul românesc străvechi al Căluşarilor drept Capodoperă a Patrimoniului Cultural al Umanităţii alături de Doina românească (2009) şi Ceramica de Horezu (2012). Este o deosebită recunoaştere a geniului şi originalităţii  creative culturale româneşti și geto-dace, peste care s-au aşternut evenimentele creştine , dar care n-au reuşit să le şteargă din memoria colectivă şi nu este un aspect singular ce dovedeşte că religia creştină e înţelepciunea zamolsiană multimilenară unică a barbarilor, cum scriu istoricii antici, martori ai Învierii Creştine.

            Printre modalităţile de îndepărtare a urmărilor nefaste ale Rusaliilor asupra oamenilor un loc special şi energic îl are Hora Căluşarilor o Confreerie Secretă, cu strategie secretă,  arme speciale, costumaţie, jurământ, coregrafie, muzică, plante de leac, loc de instrucţie, durată, metode de selecţie a căluşarilor, ce indică interdicţia de a vorbi,  precum personajul special Mutu, să nu uite că au în gură un căluş imaginar, ca o zăbală pentru cai, ce indică comenzile direcţiei. Toţi aceşti cavaleri pedeștri execută aceleaşi mişcări, în aceleaşi direcţii: cu capul, cu mâinile, cu picioarele, cu bâtele, după indicaţiile iniţiatorului Vătaf.

În localitatea Crăciunei, cu vechi vetre călugăreşti, se dovedeşte că acest ritual dansat de vindecare pentru Luatul de Căluş a fost  preluat de călugări iniţiaţi, care colindau în vechime satele să anunţe zilele de  sărbătoare, dar care nu intrau în Dansul Căluş considerat Satanic. Cea mai densă prezenţă a Căluşarilor era în Oltenia, dar și în Valahia Mare Carpatină, ştiută drept Muntenia - Ţara Românească cu iniţieri de fecunditate, fertilitate şi vindecare. 

            Cele mai vestite Vetre Căluşăreşti sunt consemnate  în Oltenia la: Vitomireşti, Leleasca, Poboru, Coloneşti, Scorniceşti, Teslui, Oporelu, Optaşi, Priseaca, Curţişoara, Cărlogeni, Morunglav, Perieţi, Potcoava, Schitu, Movileni, Icoana, Şerbăneşti Vâlcele, Drăgăneşti, Stoicăneşti, Mărunţei, Radomireşti, Crăciunei, Dobrun, Osica de Sus, Osica de Jos, Brâncoveni, Cozieni etc.

            Noutatea ce demonstrează că aceste practici erau legate de  jalonarea timpului o dă existența Căluşului de iarnă de la Maglavid. Acesta prezintă note originale: în loc de cămeşa bărbătească se poartă ia feminină, bundiţa, înconjurată de 3 volonaşe albe, circulare. Betele-brâuleţul înfăşurat pe centură e prezent prin batiste de toate culorile. Pe cap poartă un clopoţel împletit cu mărgele colorate, ornat cu gogoşi ai fluturilor de mătase, tăiate ca lalelele, umplute cu lână colorată, ce ne vorbesc despre specificul Rusaliilor.

            Această tipie specială are în creştetul capului un ciucure mare din fire colorate. Aceşti căluşari de iarnă poartă jambieri, ciorapi de la călcâi  până sub genunchi, cu motive geometrice şi cu nojiţele de la opinci legate sus în spirală, unde nelipsiţi sunt ciucurii, bentițele peste piept, colorate în alb şi roşu, zurgălăii, clopoţeii specifici Căluşarilor nemuritori etc.  

            Prezenţa Căluşarilor în toată Europa, în India, în America Centrală şi de Sud, dovedeşte prezenţa strămoşilor noștri, păstori Arieni din străvechime, în aceste locuri. Dansul Căluşarilor este o Horă străveche geto-dacă ştiută şi de Moriska, indicând rotaţia de Morişcă la români, învârtită de vânt, folosită  în toate Vlăhiile din lume, ca indicator meteorologic.

            Au existat societăţi de Căluşari în Valahia şi cu 120 de  membri ce invadau Europa la târgurile multinaţionale. Ceata obişnuită avea 13 membri.

            Ca orice grup de iniţiaţi străvechi, Căluşarii au un coordonator şi respectă reguli stricte. Sunt admiși cu testări grele, pe o perioadă de mai mulţi ani, cu sarcini precizate. Se iniţiază separaţi de familie şi de alte influenţe timp de 9 zile până se Sparge Căluşul, păstrându-se costumul de către fiecare în lada de acasă. Stindardul se rupe în bucăţi şi se aruncă pe apă sau se îngroapă la o răscruce, pe o movilă, cu Ciocul Căluşului indicând dispariţia Rusaliilor aeriene, unde se îngroapă şi un fanion cu plante medicinale, cu sare, sărutat de fiecare. De se pierde stindardul grupul se dizolvă şi se reia de la capăt cu jurământul, dar purtătorul de stindard e exclus.

            Jurământul se depune într-un loc secret protejat de dealuri, munţi,  între hotare. Costumaţia reflectă spectaculos bogăţia coloristică în mişcare, comenzile hotărâte de schimbări de direcţie ce imită Norul de Rusalii ce surprinde şi învăluie prin toate mijloacele întreaga suflare de care nu scapă nici oamenii care nu au voie să se scalde în aceste zile, ori să spele rufe şi nici să treacă râul până nu trece Brâul de insecte că aceşti dansatori strigă: I-auzi Brâul/ Trece râul!

Panglicele multicolore desprinse din difracţia luminii sunt pe pălării, pe poalele cămeşelor, pe cioareci, prinse Şi de Brâu şi de Curea /Şi de cingătoarea mea/, de mâneci printre clopoţei, zurgălăi, pinteni zornăitori, noduri sacre secrete.

            Tot acest dans indică fertilitatea umană prin toiagul-falus fluturat de Mutu, prin ouă sparte aruncate peste nevestele nefertile etc. Cel bolnav e înconjurat, de se sare peste el şi peste bâtele cu care bat pământul în chiuturi, strigături de îndepărtare a zăpăcelii Rusaliilor.          

            Izbucnesc urale când bolnavul se ridică şi joacă, iar jocul se-nteţeşte şi mai alert că ai impresia că zboară nu alta, făcând tumbe uluitoare că nu oricine-i selecţionat.  Când se întâlneau două cete se luau la întrecere în faţa obştii care hotăra cine rămâne cel mai bun și avea întâietate.

            Căluşarii au avut şi cete de femei numite Crăiţe.

Hora Căluşarilor e test de mare rezistenţă, execuţia plină de înaltă măiestrie şi eleganţă, numai în mişcare, din care se distinge Plimbarea ritmică şi Mişcarea în jurul Bâtei prin sărituri, paşi bătuţi, bătăi pe loc din picioare, bătăi în pământ, sărituri peste vecinul culcat pe spate, pe faţă, o dantelă de paşi săriţi, încrucişaţi, în faţă, în spate, pe vârfuri, pe călcâie genoflexiuni, fluturări de picioare sprijiniţi pe bâtele verticale pe sol, că unici sunt Căluşarii, ce imită Norul multicolor al Rusaliilor ce nu ating pământul.

            Rusaliile sunt verigă a Timpului Solar Zamolsian, prezente şi în Biblie pe multe pagini. Apariţia lor la 3 ani e temeiul datinilor zamolsiene de aruncare a trei iniţiaţi în săbiile destinului, care marcau cele două anotimpuri ale anului Marilor Preotese străvechi geto-dace, care au înnodat Vara şi Iarna, și căruia patriarhatul i-a adăugat etape egale de trecere de la iarnă la vară: primăvara şi toamna. Să nu uităm că Anul Nou începea la 1 Martie până acum 300 de ani.

            Funia Anului era împletită de Înţeleptele Străbune din lumină şi energie cosmică, fir alb – lumină dată de Ra, Zeul Soare, și fir roşu – energie cosmică pură, /Sâmburul luminii de viaţă dătător/ cum ne transmite poetul nostru național, Mihai Eminescu, în poezia-testament Rugăciunea unui dac. Mesagerul Mărţiş.Or de pe Gura de Rai este atât de prezent în legendele străbune alături de Dragobete - Fiul  Dochiei, acea mocăniţă carpatină ce ne aduce iniţieri străvechi ale timpului din Calendarul Babelor cu indicii pământene şi celeste pentru orientarea corectă a păstoritului spre păşune şi iernat, memorate ca zilele sfinţilor zamolsieni – creştini ai pre-săcriilor astrale.

            Când poporul n-a avut preoţi s-a călăuzit după legile naturale.

( Elizabeth C. Prophet)          

  

Bibliografie:

• Olimpia Cotan-Prună, Rusaliile în Lumi.Nika Veghetoare, mitologie și istorie românească, București, 2014, pg. 9-12;
• National Geographic, mai 2003;
• Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, cf. traducerii de G. Pascu, pg. 157-158;
• Elizabeth C. Prophet, Anii pierduţi ai lui Iisus, Editura Deceneu, București, 1996;  
• Ion Ghinoiu, Panteonul Românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001;
• Mihai Eminescu, Versuri Alese, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2008;
• Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucureşti, 1978;
• Teodor T. Burada, Istoria teatrului în Moldova, Editura Minerva, București, 1975;
• Teodor Pamfile, Sărbătorile de vară la români, Bucureşti, 1997;
• Ion Nania, Rusaliile - sărbătoare multimilenară în spaţiul românesc, în Creativitate şi eficienţă în acţiunea socială a tineretului, vol. II, Centrul de cercetări pentru probleme de tineret, Filiala Argeş, Piteşti, 1989, pg. 163-216;
• Victor Kernbach, Universul mitic al românilor, Editura Științifică, București, 1994.
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Călușarii;
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Călușul_oltenesc

Mihai Eminescu - pionier al fizicii cuantice în creaţia literară de geniu

Olimpia Cotan Prună

          Preocupări ştiinţifice despre enigmele Universului au fost apanajul cititorilor în stele, ale magilor străvechi cu mult înainte de Eminescu, dar românul poet de geniu e special deoarece a zidit cu înaltă măiestrie în creaţia literară înţelepciuni străvechi pe temeiul înţelepciunii Zamolsiene a strămoşilor noştri geto-daci, înțelepciuni păstrate în sanscrită, limbă din care ştia 2500 de cuvinte, pe care le-a îngemănat într-o concepţie cosmogonică originală.

          Orice român trebuie să ştie că Eminescu a fost un cunoscător meticulos al demersului umanităţii către începuturile sacre şi avem ca model Manuscrisele sale de la Academia Română şi din Biblioteca Centrală Universitară de la Iaşi, multe necunoscute încă.

          Dacă fizicienii fac filozofie de înaltă clasă, vom urmări creaţiile geniale eminesciene de înaltă ştiinţă, decodare a mitologie în creaţia literară de geniu. Înţelepciunea străveche e codată în mitologia geto-dacă, arhetip pentru basmele, datinile şi obiceiurile străvechi din toată lumea.

          Mihai Eminescu iese pe poarta Răsăririi din Raiul Daciei Edenice, pe care o regăsim în metaforele sale, dar şi în cuvintele pline de tâlc ale strămoşilor geto-daci, pe Vatra Vechii Europei, unde trăieşte azi poporul român, cum dau verdictul savanți ai lumii în domeniu.

          Există argumente puternice să susţinem că ştiinţa şi spiritualitatea pot clădi un model de Univers inteligent, conştient de sine, ca în creaţiile literare ale lui Eminescu, precum Scrisoarea I, Luceafărul, SărmanulDionis, Ondina, Memento-mori, Muşatin şi Codru etc.

          Voi consemna din manuscrisele eminescesciene aflate la Academia Română, prezentate de cercetătorii români şi străini, aspecte ce nu pot fi contestate întrucât graniţele dintre religia sacră, filozofie, mitologie, ştiinţă şi critică literară nu pot fi lesne de escaladat, fiind modalităţi de exprimare ale inteligenţei spirituale infinit-umană ce ne îndeamnă să cutezăm.

          Mihai Eminescu e pionier al electro-dinamicii cuantice şi nu numai pentru că:

          – Face legătura cu Zaraostru-Zaratustra din religia iraniană, zeități ce-şi au originea la Dunărea Mijlocie, promovată de Magii Khotani – preoţi Zamolsieni.

          – A folosit primul cuvântul Quantă - particulă de lumină, aspaţială şi atemporală.

          – Demonstrează prin studiu că întregul Univers e o vastă expansiune energetică.

          – A introdus evaluarea luminii în Ani lumină.

          – Demonstrează lumii că Mitologia geto-dacă e tezaur de înţelepciune primordială.

          – Fecioara e din forma cea dintâi/ E veşnică minune/.

          – Exprimă influenţa gândirii subconştiente asupra cunoaşterii.

          – Foloseşte denumirea de Hiper Yon pentru Luceafăr că e Quantă specială ce răsare din genuni cu o întreagă lume, cunoscut în fizica cuantică cu numele de Boson, particulă divină cu numele savantului indian Satyendranath Bose.

          – Luceafărul e Magul călător printre stele ce face Totul în Universul necreat de el.

          – Eminescu deschide drumul Teoriei relativităţii şi trecerea în infinitate pe Căi de mii de ani ce treceau/ În tot atâtea clipe.

          – Observă cum crearea şi anihilarea de particule este esenţa cuantică a câmpurilor, așa cum afirmă și  fizica cuantică.

          – Aduce în atenţie Energia Neagră nedectabilă încă în Univers (96% din acesta), prezentând cum lumea evoluează înapoi, spre prima cauză... că prin transformare substanţa se întoarce ca Cercul în sine.

          – Omul e fiinţă spirituală infinită în Universul multidimensional.

          – Omenirea îşi are izvorul în lumina primei cauze, componentă sacră prin Fecioară sacră.

          – Omul, o undă e, având a undei fire spune Eminescu în basmul Fata în grădina de aur.

          – Substratul convertirii este masă şi reprezintă o constantă.

          – Toate prefacerile sunt accidentii scrie tot geniul nostru național.

        – Sarmis întors din infern blesteamă divulgând lumii secretele Creaţiei, izvorul omenirii şi mântuirii că Zamolse este moartea morţii şi învierea vieţii. Îşi asumă blestemul rugăciune deoarece a îndrăznit să se creadă Demiurg, refuzând darul divin al vieţii-ucigând, cum s-ar fi întâmplat şi cu Luceafărul Cătălinei eminesciene, dacă Demiurgul, prin vocea sa, Orândă divină, nu l-ar fi convins de rolul său ştiut în Cer.

          – Creatorul nu poate fi ucigaş ori dătător de vieţi după rătăcirile unei Clipe.

        – În mijlocul creaţiunii întregi e un Atom, un punct matematic în care se lovesc şi se concentrează toate puterile lumii care constituie Sistema cosmică (manuscris nr. 2257 din 1868).

     – La Eminescu apare Limita singularităţii numită de ştiinţă Zidul lui Plank - cu care era contemporan.

          – Călăuzeşte singurătăţi de mişcătoare valuri că fiecare cuantă e unică şi specifică.

          – Singularitatea din mecanica cuantică este specifică unei anumite cuante ce nu poate ocupa aceeaşi stare cuantică cu nicio alta.

          – Nimicul ce ascunde Totul; e prima secundă după Big-Bang.

          – Universul era un ocean de lumină un câmp Higg, calculat de ştiinţa fizico-matematică.

          – Din acest câmp se desprinde prima şi singura particulă.

          – Luceafărul e un tip special de particulă, în tangenţă cu energiile iubirii, specific umane.

          – Totul poate fi matematizat în Teoria ecuaţiunii universale – scrie Mihai Eminescu cu mult înainte de Einstein şi consemnează că limba universală e o limbă de formule.

          – A exprimat primul ideea că Luceafărul este o Nuieluşă fermecată – Bagheta lui Brahma – ce semnifică răsărirea unei întregi lumi, dovedind că numai creaţia poetică de geniu e o supremă aproximare cuantică a lumii... O lume, ca nelumea... cum spune tot Eminescu.

          – Existenţa e formată din gheme de lumină – intuind teoria cuantică a superstringurilor fondată de savantul Jakyro Nambu, ce recunoaşte rolul metaforelor poetice, ce n-au graniţe spațiale ori temporale.

          – Orice accelerare de mişcare sau timp sporeşte spaţiul în cosmogonie.

          – Face cunoscut lumii Temeiul Relativităţii cuantice şi scrie o formulă aproape de Einstein.

     – Când unul dintre termeni scade, altul creşte proporţional E=mc² deoarece mintea descoperă probabilităţi ce devin realitate când sunt studiate şi apoi redevin probabilitate.

          – Progresul e zvârcolirea tangentei în spirală scrie Eminescu.

          – Religia este raportul omului spre infinit ca o tangentă a Luminii din Lumină.

          – Particula desprinsă, prima şi singura ce crează, are un tip de masă apropiat de om – iată Steaua Luceafărului, o particulă divină ce exprimă tangenţialitatea dintre elementele Universale şi Pământene.

          – Energiile iubirii  sunt speciale întrucât pot păstra legătura vibraţională cu Luceafărul şi acesta e special făcând trimitere la vibraţiile iubirii specific umane.

        – În creaţia sa se recunosc elemente cheie ale fizicii cuantice precum Teoria cuantică a Superstringurilor, Universul Oglindă – Universuri Paralele – Energia Neagră etc.

          – Luceafărul trece din Universul Material în cel Antimaterial spune Mihai Eminescu în 1880. Trece printr-un câmp de văpăi de energie -  particulele  ce confirmă masa (vezi Scrisoarea I).           Această particulă e prima şi singura că nu poate fi dezintegrată fiindcă ar pieri întreg Universul: A lui suflet e-o scântee /Din luciri de curcubee spune Eminescu în Muşatin şi Codrul unde Adevărul vrăjitor e Un fulger fără ţintă/ Un cap fără zenit, e Magul fără stea creatoare.

          Motivaţia supremă a dorinţei de a accesa energiile iubirii era să fie creator fierbinte.

          Moartea e de talia Fetei de împărat, din forma cosmogonică anterioară, din Sistema cosmogonică unde Zamolse e intangibil că se sfarmă blestemele de tronul său în Sarmis.

          Zestrea  Fecioarei sunt vibraţiile sacre ale iubirii creatoare, statut invidiat şi de Luceferi.

          – Particula numită de Eminescu Luceafăr s-a dovedit a fi atât de specială în călătoria sa deoarece dezvăluie în avans descoperiri ale fizicii cuantice: Zidul lui Plank, Podul Rozen – Einstein, Găurile negre, Ghemele de lumină – superstringurile, Singurătatea cuantică etc. Găseşte Luceafărul drumul pe scurtătură, dar şi calea de întoarcere, din adânc necunoscut. Această particulă specială învinge forţele ce-l sorb adânc cu fiorii cruzi/ Ai golurilor crude. Demiurgul îl trimite la locul său ştiut din cer, că ordinea Universală nu poate fi corectată. Se întoarce cu greu pe Scurtătură, azi Podul Rozen – Einstein în timpul cuantic.

          Demersul Luceafărului este un depozit de iniţieri cuantice, străvechi, actuale şi de viitor.

          În Scrisoarea I, în Luceafărul, punctul ce se mişcă crează şi autocrează, are masă de repaos. Luceafărul porneşte sorbit de-al haosului văi, cale accesibilă numai acestuia. Se întoarce din adânc necunoscut tot utilizând speciala cale  a Podului Rozen – Einstein: Vedea ca-n ziua cea dintâi/ Nascând în cale-i stele/ Cum izvorau lumine.

          –E însingurat în misiunea sa cuantică, e special Luceafărul, e o particulă divină  diferită de Magul călător fără de Stea, e creator tangenţial, căutându-şi o nouă identitate.

          –Luceafărul iese din Câmpul dosit în Energia Neagră şi conferă masă unor particule speciale şi despre ce să fie vorba dacă nu despre atracţia sa în vibraţiile iubirii specific umane.

          Nu e o cutezanţă să înţelegi că Mihai Eminescu a deschis calea înţelegerii către începuturile sacre.

          Luceafărul se întoarce din a haosului văi pe o cale din 300 de sensuri de adânc necunoscut.

          Are o imensă Sete de Repaos, în zona Răsăririi întrucât are masă prezentă în mişcare energetică.

          În mitologie există serpentina – şerpe în tină, Uroborul, şerpele care-şi muşcă coada, întorcându-se către începuturile sacre. Ce simbol plin de ştiinţă codată!

          –Câmpul Higgs, știm noi astăzi, generează particule ce conferă masă.

          –Dacă ar pieri Luceafărul născut cu-o-ntreagă lume, ar pieri şi eternul întreg al Universului. Demiurgul îi precizează acestea Luceafărului cu o întrebare fără răspuns: Cum vrei puterea mea s-o neg /Lumină din Lumină/ problematică regăsită atât în știinţă, cât şi în religie. Iată de ce moartea pentru Luceafăr nu se poate: fiindcă ar nărui Universul uman.

          – E particula în Adevăr Divin, scăldat în foc de soare.

          –Luceafărul eminescian e Particula Sacră codată de Nemurire Zamolsiană, că în Sarmis care-i un mort viu întors din Infern ca Luceafărul, Zamolse e Demiurgul, ce nu-i atins de blesteme că face parte din Cosmogonie, anterioară Cuvântului din Pregeneză, cum scrie Ioana Em. Petrescu.   În Sarmis blestemul se loveşte de tronul Cosmogonic şi se transformă-n Imn al Creaţiei.

          –Zamolse e semănător de stele şi începător de vremi.

          –Zânele şi zânii, sfinţii încurcă firele în ghemul creaţiei, dar nu le pot anihila, nu pot ieşi din spaţiul originar, fiindcă ce este creat e finit, infinită e numai creaţia cum subliniază Ioana Em. Petrescu: Luceafărul e Creatul Creator, dar pe alt plan al creaţiei. Autoarea nu cutează în a stabili statutul Luceafărului O specială particulă Divină atrasă în tangenţă cu vibraţiile iubirii specifice numai Fecioarei, Maica Precistă a omenirii, sacră pe Terra, înrădăcinată în mitologia geto-dacă, dar Mihai Eminescu îndrăzneşte motivat să indice această lumină numită de el Luceafăr, atingător de apariţia omului, a vieţii pe Terra, enigmă nedezlegată încă.

          –Vestimentaţia Luceafărului dezvăluie Ere existenţiale din care vine cu greu. Întâi e un mândru tânăr, cu păr de aur moale Ce ţine-n mână un toiag/ Încununat cu trestii.

          –Aduce în prim-plan sursele de carbon – 666 – şi rolul clorofilei în întreţinerea vieţii pe pământ. În mlaştină creşte trestia şi e locul de carbonizare al copacilor, rezerve de energie terestră. Carbonul e suportul vieţii pe Terra cum atestă ştiinţa modernă.

          –Sfânta Vineri îi dă o floare lui Florin s-o arunce în Grădina de aur, că Demiurgul a pus Rai în Eden – grădiştea geto-dacă, pe râul Fison-Istru. Această grădină e prea de aur, prea artificială. prea departe de atmosfera pământeană, că-i lipsită de vegetataţie, flori, trestii, arbori, ploi etc.

          –Fata e dusă de Florin în lume pe o corabie aeriană din turnul întunecos, izolat, suspendat.

          –Luceafărul e Domnul Valurilor, al ondulaţiunii universale şi în filozofia lui Vasile Conta.

          –A doua înfăţişare îl prezintă cu negre viţe de păr şi pe cap cu o coroană arzătoare /Venea plutind în adevăr/ Scăldat în foc de soare/, că adevărul e unic şi poate fi cunoscut.

Coroana era aşa de lucitoare încât părul său bălai părea negru, luminat din spațiu, poate de un soare negru, de a cărui existență Mihai Eminescu ştia... Căci Energia neagră nu este încă descoperită decât în proporţie de 4%.

          –Giulgiul este negru şi Câte secrete-s în negura codării din subconştient. Ochii lucesc adânc, himeric ca două patimi pline de-ntuneric, de necunoscut.

          –Dezvăluie mai mult Că soarele e tatăl meu /Iar noaptea-mi este muma în sensul codat.

          –Luceafărul ştie că se descompune, dar se şi recompune că-şi păstrează forma, lăsând o pecete.

          –De la Zmău, Luceafăr, HyperYon rămâne numai Sărutarea, pecetea codată a geto-dacilor.

          –Ţi-aş închide zarea ta cea clară cu al meu sărut şi conştient se prefăcu în steauă.

          –În basmul Fata în grădina de aur, Zmăul e uluit de cum poţi să dai eternitatea pe o clipă, de cum poți sacrifica întregul pentru una din părţile sale.

          –În Luceafărul eminescian fata plânge când porneşte Luceafărul intuind că la întoarcere va fi altul.

          Zmăul plânge când se întoarce, că asta-i soarta sa, ce-l apropie de oameni doar tangenţial.

          În Grădina de aur numele perechii pământene al fetei de-mpărat e Florin ce indică explicaţia de ce Cătălin din Luceafărul e  copil din flori şi de pripas, faţă de Cătălina ce are rude şi urmaşi din mari împăraţi. Oare atingerea  Luceafărului a adus în lumea androgină bărbatul?

          Zmăul înţelege ce-i spune Creatorul, care-i Zamolse în Sarmis, şi plânge, dovadă că-i particula cea mai apropiată de lumea pămănteană, de atmosferă, de-i blesteamă spune noi, dar e o urare să nu treacă prin chinurile despărţirii de care acesta are ştiinţă Un chin să aibă/ de-a nu muri deodată./

Luceafărul rămâne nemuritor, distant şi rece, poziţie de maturitate a înţelegerii divine.

          –Strămoşii geto-daci sacralizau pâinea cu PupeZeea, adică Sărutul Zânei, numit din strămoşi Pistolnika, o pecete slobozită de la distanţă cu multă precizie, pistolul de văpăi purtat de energiile slobozite dintr-un roi de stele ce-o propulsează pe Nika, steluţa cu forţe de izbândă colosale numită Victoria în mitologia geto-dacă şi ce altă victorie mai măreață decât Facerea lumii cunoştem noi, oamenii? În vechime, Luminiţa lucitoare, autoarea acestei măreţe victorii, era Nika ce se mai dăltuieşte încă pe stâlpii de la capul celor duşi la Zamolse, în spaţiile geto-dace de la începutul lumii.

          –Patriarhatul îl consideră pe Luceafăr ca un special Adevăr ce se scaldă în luminile intuiţiei geniale eminesciene, dezlegător de Adevăr scăldat-n foc de soare.

          –Luceafărul e atingere masculină neandrogină, codată în genomul uman, e inteligenţă înnăscută.

          –Fata de Împărat e coştientă de legatura cu Luceafărul, ca parte a Eternului Întreg.

          Creaţia eminesciană este o înaltă expresie a conexiunii de orizont în creaţia poetică filozofică de geniu, în relaţie cu ştiinţa, aspect ilustrat tangenţial în Teoreme poetice de Basarab Nicolaescu.

          Despre basmul Fata din grădina de aur, Ilarie Chendi spune că e variantă a Luceafărului. D. Caracostea precizează că între ele e o identitate de concepţie: că acest basm e creaţie originală, de întâiul ordin şi pătrunsă ... de farmecul lexical şi ritmic, propriu creaţiilor eminesciene.

          Diferenţa dintre basm şi poem este una de clasă ştiinţifică. Basmul se petrece pe pământ, iar Luceafărul nu coboară în jos, nici la îndemnul Fetei de Împărat, căci e scăldat în foc de soare.

          În Memento mori seminţele existenţei sunt pe ramuri de raze în a haosului câmpuri, despre care ştim azi că în fizica cuantică reprezintă Câmpul Higgs, dar  Eminescu foloseşte pluralul câmpuri şi nu se înşeală, că-i o cale cosmică din Universul – ceaţă sură până la Adevărul scăldat în foc de Soare.

          Ce atingere colosală de intuiţie genială la Mihai Eminescu, dar și la savantul indian în Satyendranath Bose, cel ce n-a fost onorat cu niciun Premiu Nobel, deși a pus bazele statisticii cuantice, iar particulele divine Boson – Higgs îi poartă numele...

         Mihai Eminescu este autorul unei teorii genetice universale originale bazată pe o amplă cunoaştere a mitologiei geto-dacice străvechi, pe cunoaşterea concepţiilor filozofice din Antichitate şi până în vremea sa, cunoaşterea iniţierilor păstrate în limba sanscrită originară din Carpaţi, exprimată cu genialitate literar-metaforică.

         Mircea Eliade aprecia că studiul mitologiei a ajuns ştiinţă după un secol de la Mihai Eminescu.

         Unii critici literari au impresia că Eminescu se adresează numai lumii literare şi studiile asupra operei sale din afara acestui cerc sunt ale unor iluştri necunoscuţi.

          L-am numit pe Eminescu savant şi am atâtea argumente s-o afirm! Am la îndemână câteva surprinse de cei ce i-au cercetat manuscrisele şi mă refer la Cassian Maria Spiridon, la Pompiliu Crăciunescu - Strategiile  fractale, la Basarab Nicolaescu - Teoreme poetice, şi să nu uite nimeni că am fost vitregiţi de vremuri de ne-am cunoscut înaintaşii geniali numai prin cenzură.

          Mihai Eminescu scrie că fenomenele lumii pot fi cuprinse într-o ecuaţiune pe care a consemnat-o în opera sa:

• ·   Orice moment din viaţa Universului e ecuaţiunea momentului următor.
• ·   Orice moment prezent e ecuaţiunea momentului trecut (Manuscris 2267).
• ·   Sfinxul e o întrebare, iar piramida un răspuns. Piramida e un pătrat care se repetă în infinit.
• ·   Amândouă sunt o ecuaţiune la care n-a gândit nimenea. (Rugăciunea unui dac)
• ·   Cele 4 puncte converg într-unul şi formează o piramidă. E un finit în raport cu infinitul.
• ·   Un cerc ce se repetă în infinit culminează într-un vârf.
• ·   Dumnezeu e un Atom, un punct matematic comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi adică Sistema Cosmică.
• ·   Tot ce există în Univers e alcătuit din cuante de energie – vibraţie.
• ·   Orice element al universului are viaţă în infinite energii inteligente.
• ·   Quantele-s aspațiale, atemporale şi există pretutindeni şi simultan...

           Eminescu a săpat în trecut şi-a ajuns în viitor, precum particula sa divină, Luceafărul.

Bibliografie:

·         Crăciunescu Pompiliu, Strategiile fractale, Editura Junimea, 2003;

·         Cassian Maria Spiridon, Eminescu azi, Editura Junimea, 2005;

·         Eminescu Mihai, Versuri lirice, Editura Muzeul literaturii române, Bucureşti, 2000;

·         Nicolaescu Basarab, Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996;

·         Petrescu  Em. Ioana, Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Editura Viitorul Românesc, București, 1998;

·         Vulcănescu Romulus, Mitologia Română, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1987.