Giganţii – strămoşii noştri Semizei

             Olimpia Cotan-Prună

A existat o istorie nescrisă, povestită ori cântată, care a devenit mitologie prin împletirea adevărului şi imaginaţiei în completarea înţelegerii faptelor reale.

            Lumea mitologică a giganţilor e fascinantă şi începe cu îndepărtata lume veche a omenirii. Ea a lăsat urme de necontestatpe tot globul. Unii scriitori antici greci îi apreciază ca născuţi din energiile pământului. Hercule, puternicul cel mare al Antichităţii, îl învinge pe Anteu ţinându-l deasupra pământului ca să nu mai primească geoenergii, astfel dovedindu-l. Surprinzător este că mitologia greacă îi plasează în Dacia. Cetatea antică Ur era a uriaşilor. Homer, la 950 î.H., în cântul VI din Odiseea îi numeşte pe Hercule şi Anteu gigantes. Hesiod,  pe  la  850 î.H.  îi  prezintă cu  ciomege şi  în piei de oaie  precum  ciobanii  din  Carpaţi. N. Densuşianu, utilizând izvoare antice, reţine peste 20 de nume ce reproduc caracteristici, fizice, morale, artistice, de stare materială, de preocupări personale specifice a ceea ce numim uriaşi, giganţi, oameni mari, cum sunt: Hefaistos – înfocatul, Museos – artistul, Alemone – hoinarul, Enchelades – îmblânzitorul, Othis – urechiatul, Pallas – optimistul etc. Gigantismul a fost şi este o prezenţă de necontestat în natură şi Omul nu putea face excepţie. Zeul pelasg era Pelasgicos, Peloros, Papaios, Omolos, Urianul, Uranus, Orianul din Munţii Coţi – Ţara Lu.Anei. Achile, eroul războiului troian, se ruga la zeus Pelasgicos, cu faţa lată, deci euruopos, care locuia departe, după cum scrie Homer.

            În epoca romană sunt numeroase trimiterile la gigantism. Împăratul August era al doilea învingător al titanilor, care a ridicat un grandios monument lui Marte demn de trofeele luate de la giganţi. Poetul Marţial îl celebrează pe Domiţian şi ca învingător al giganţilor. Orosius scrie că Maximin-Daia/Maximianus, un adevărat Hercules, era generalul împăratului Diocleţian şi a fost ridicat împărat alături de acesta. Documentele reţin statura sa fizică impozantă ce necesita cantităţi impresionante de hrană şi apă zilnic. 

            Unii cercetători leagă cauzal gigantismul de legile cosmice cum sunt: apropierea faţă de Soare, trecerea unei planete în apropierea Pământului, prezenţa giganţilor pe înălţimi, indicând atracţia gravitaţională, poziţia Pământului faţă de celelalte planete. Pe munţi, gravitaţia este mai mică, deci pot trăi mai confortabil giganţii. Pământul ar fi fost demult, mai mic şi avea o rotaţie mai rapidă. Uran/Uranus (Oran) desemnează un gigant fiindcă Ur înseamnă munte, iar An înseamnă Cer. Un munte de o/m până la cer, apreciază românii statura fizică a celor înalţi, iar la şes există expresia: un maldăr de om, ori un om cât malul pe litoral. Anzu era un uriaş din epopeea Lugalbanda. Îşi avea sălaşul pe vârfuri inaccesibile, în munţii Carmel din Palestina. Avea înfăţişare de vultur cu cap de leu. Lugalbanda îl hrăneşte cu tauri sălbatici şi-l asigură că va face un cult pentru care uriaşul îi dă puteri sporite şi fură Tablele Destinului de la Enlil. Este salvat de Ea, cel înţelept, ce distruge forţele haosului.

             În vremuri de demult, zilele erau mai scurte şi mai calde, iar atracţia gravitaţională era mai mică, de se puteau muta megaliţii şi înălţa piramide mai uşor. N Densuşianu aprecia că giganţii mitologici au trăit pe teritoriul Daciei şi au fost strămoşii noştri ancestrali după cum voi ilustra pe baza oronimelor, hidronimelor, oiconimelor etc.

            Puteau trăi uriaşii, dar şi oamenii de aceleaşi dimensiuni cu noi, cei de azi, aşa cum iniţiatul poet George Coşbuc scrie în legenda Muntelui Retezat:

Pe culmi, pe creste, uriaşi trăiau cumpliţi/ Noi îi ştim românii, toate,/

Că trăiam şi-atunci pe-aici, /Le păream prin vale poate, /

Nişte biete de furnici, / Noi românii ştim aceste, /

Că pe-aici ne-avurăm rost, /Când trăiau căpcâni pe creste, /

Multe ştim că multă este/ Vremea de când ştim ce-a fost.

            În deplin acord cu N. Densuşianu, George Coşbuc îi localizează în Munţii Retezat întărind ideea că Dacia este Ţara Uriaşilor, comunitatea lui Uran – Oran, din neamul Orelor. La Muzeul Brukenthal din Sibiu se află un coif găsit în zona Sighişoara – Făgăraş de mărime enormă despre care V. Pârvan scrie că e pentru un cap de uriaş. La Doboli de Jos, zonă românească secuizată, s-a găsit o spadă enormă cu un mâner de 1,13 m considerată a fi de origine schitică. Dobolii erau uriaşi. În satul Colţea din judeţul Brăila s-au descoperit schelete umane de peste 2,5 m numite de localnici oase de căpcăuni. Comandantul roman Drusus - 122 î.H., în incursiunea sa spre râul Elba a fost oprit de o femeie de mărime extraordinară care i-a somat să se întoarcă vorbind în limba latină.

Giganţii au fost primii locuitori ai pământului şi n-au venit de nicăieri în Dacia. Ei sunt aici de la începutul lumii. Sămânţa noastră este de la urieşi - punctează magistral marele nostru înaintaş Nicolae Densuşianu. Specialiştii au identificat peste 40 de înălţimi muntoase cu vetre de cult din străvechime în ţările dacice. În limbajul daco-românesc multe cuvinte şi expresii sunt cu trimitere directă la oamenii mari: oriani, uriaşi, orieni, jidavi, jidori, jidovi, jidobi, giganţi, titani, eroi, veghetori, namile, haidamaci, vlăjgani, vlăsani, vlasiţe, vladniki, vlăsaci, vlastelini, vladislavi, pelivani, plăvani, găligani, hâldani, huidume, babani, balabani, doboli, blăjani, blajini, gogomani, măgădani, maldări, om cât malul, căpcăuni, stâlpnic, talani, nefilimi, zaplani, zablău, zăplani, zmei etc.  Alte neamuri au desigur multe denumiri pentru giganţii ce nu pot fi scoşi din memoria istoriei. Pelasgii, Peloros, Omolos, Papaios, Hiperborei sunt tot denumiri de-ale Omului Mare.

Oborul Jidovilor este un toponim ce ne informează că erau zone în care uriaşii locuiau şi aveau împrejmuiri, ca în Munţii Şureanu, unde se află şi Masa Jidovului, şi Jidostina, şi Măgura Jinarilor. Masa Jidovilor înseamnă în limbajul popular, străvechi, Masa Uriaşilor. Este o stâncă izolată din şisturi cristaline pe malul stâncos al Sebeşului, înalt de 100 de metri, care se detaşează cu 4-5 metri deasupra peretelui abrupt, ce se termină deasupra cu o stâncă plană ce dă impresia unei mese. Această zonă este rezervaţie geologică, şi nu este singura. Tot în această zonă muntoasă se află şi rezervaţia La Grumaji, vale între stânci abrupte şi împădurită cu pini şi fagi. Pe malul drept al pârâului Dobra se află o altă rezervaţie geologică numită Pintenii din coasta Jinei ce străjuiesc vechiul drum al oierilor către Cindrel şi Lotru. Deasupra pârâului Râuşoru se află un bloc mare de calcar izolat în forma unui cioc de vultur la o înălţime de 3-4 metri deasupra apei, cu numeroase cochilii de hipuriţi, amoniţi şi belemniţi implantaţi în masa de calcar, de vârstă cretacic superioară. Aparţine rezervaţiei numită Calcarele de la Cisnădioara. În Vrancea Stâlpul stăpânea Crugul Cerului din centrul satului pe vremea uriaşilor. În jud. Alba este localitatea Jidovina, poate Jidobina, cu sensul de gigantică, iar în Bistriţa-Năsăud Jidoviţa. Valea Uriaşilor este pe Mureş. Pivniţa Uriaşilor se află în Vrancea, Mormântul Uriaşului este o movilă lângă Botoşani. Uricani e centru minier în Banat. Zmeica este o movilă şi un liman maritim în jud. Constanţa. Smeieni, Smeieşti sunt în jud. Buzău.

            Uriaşii se mai numeau şi Novaci. În necropola de la Argedava de lângă Bucureşti, numită Popeşti-Novaci, s-au descoperit multe schelete de uriaşi, care aveau peste 5 m. Necropola zeilor de la Nucet, din Coţia Buzăului, este cunoscută tot pentru mormintele de uriaşi.  În Crişana şi Ardeal uriaşii au nume precum Corbea, Gruia, Ioviţă, Balaban, Iovan-Iorgovan, Cel Mare şi Tare, Braţ de buzdugan,Mândru falnic căpitan.

Populaţiile din Carpaţi se deosebeau în vechime fiind oamenii înalţi, blonzi, cu ochii albaştri şi cu fruntea lată, numiţi de istoricii antici Oameni sacri.

Diodor Sicul îi semnalează pe giganţi în Creta, Frigia şi Macedonia unde i-a anihilat Zeus (Istoria Universală). Scrierile antice descriu giganţii ca fiind oameni albi, cu faţa lată, de la ei provenind cuvântul Europa. În România există oraşul Urlaţi/Ur.Laţi şi nu întâmplător. În anul 1548 s-au descoperit lângă Palermo 3 schelete, 2 cu o lungime de 30 de picioare şi unul de 30 de picioare, cum se scria în London Mirror (nr.35; 11 ianuarie 1840). Raymond Drake scrie că două schelete şi mai lungi au fost descoperite lângă Atena, Valencia, Calabria, iar doar o măsea a acestora avea o uncie – 28.350 grame. Profesorul Ernest Muldaţin a descoperit în expediţia din Liban, Egipt şi Siria urmele omului uriaş de 10 metri, semnalând câteva morminte cu schelete de 6-7 metri. Acelaşi autor spune că templele pompau energie în oameni. În Africa Centrală s-au găsit 60 de schelete de 2,85 m cu o vechime 20.000 de ani. La Ermitaj este expus un schelet de 2,65 m.

           Uranus - Oranus înseamnă Omul Mare. Cel mai vechi european este un… oltean, descoperit de N. Plopşor, care a trăit cu 2.000.000 de ani înainte, la Bugiuleşti.

În scrierile antice uriaşii erau o rezultantă genetică între zei şi oameni, numiţi semizei, eroi la greci, iar în alte scrieri sunt consemnaţi cu diverse nume dintre care cel mai des întâlnit este cel de Omul Mare. În dealul şi sub Mănăstirea Negru-Vodă, dar şi în zona montană, sunt scaune de piatră de mari dimensiuni săpate din Parâng până pe culmile Buzăului.

            În Biblie găsim informaţia că: Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea (Geneza:6/4) şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii; care au fost în vechime oameni cu nume. Mormintele de giganţi se recunosc şi prin faptul că în acestea  s-au găsit aşa numitele Pietre de căpătâi, care din vechime marcau mormintele. Og, poate Org, era împăratul Basanului şi avea un pat lung de 9 coţi şi lat de 4 coţi . Iacov a dormit în deşert cu o piatră sub căpătâi, când a visat o scară spre Dumnezeu, de unde a auzit sfatul acestuia de a aşeza pe această piatră unsă cu ulei, un stâlp de aducere aminte, unde va fi casa lui Dumnezeu, adică un altar sacru ( Exodul; 28/18), numit Betel. Astfel se însemnau mormintele, pe care se înălţa şi un stâlp, cum s-a procedat şi cu mormântul Rachelei, stâlp întâlnit peste tot în lumea geto-dacă şi în zilele noastre ( Exodul; 31/46). Tot în Biblie se consemnează că Goliat cel Uriaş de 4 m a fost doborât cu o praştie, dar unicul loc din lume unde s-a descoperit o astfel de armă este în tumulul de la Agighiol (sec. VI î.H.), lângă Tulcea, în România.

            În biserica creştină română a fost omologat ca sfânt un căpcân numit Hristofor, care era chinocefal, avea două feţe - una de om şi una de câine. Figura sfântului se mai întâlneşte încă în  pictura murală la Schitul Lainici, la Băbeni, la Olteţ, la Dozeşti în jud. Vâlcea, la Buzău în biserica de la Girlaşi etc. La Vatra Moldoviţei, Hristofor îşi pune capul de câine pe o tavă.

             Mare importanţă aveau giganţii pe Pământ dacă realizau lucrări peste puterea oamenilor obişnuiţi aşa ca Prometeu, primul Om-zeu, ca Atlas care susţinea Cerul, că ştim din expresiile populare că pământenii se temeau cumplit să nu cadă cerul pe ei. Aceştia erau contemporani cu Hercule, cu Novac şi mulţi alţii cu puteri supraomeneşti. Convingători sunt megaliţii din întreaga lume, dar şi din munţii noştri, cel de la vârful Omul, dar mai ales Sfinxul din Bucegi despre care tot mai mulţi cercetători spun că este femeie – Marea Preoteasă. Cea mai înaltă femeie de pe Terra a fost Hera nelipsită din ceremoniile antice. Megaliţii din Bucegi sunt Babele, munţii apropiaţi Bătrâna, culmile şi pâraiele sunt Doamna, Cocora, Scropoasa, Ialomiţa, Goştila, Obârşia, iar Valea Cerbului e Valea Zânelor, deci a Sarabelor.

Poetul nostru iniţiat George Coşbuc scrie că: Uriaşi trăiau pe creste cu copii şi cu neveste.  Ultimii căpcăuni au dispărut într-o dimineaţă, deci în zori, cu înţelesul că după ce a apus vremea lor, au venit zorile unei alte lumi, care i-a păstrat în memorie, cum se precizează tot în Legenda Muntelui Retezat. Să ne amintim că în Ardeal, dar mai insistent în Bucovina, oamenii îşi dădeau bineţe numai cu Bună Dimineaţa, indiferent de este zi ori noapte.

 În legenda Roza Rozalina se păstrează ideea că oamenii au fost contemporani o vreme cu uriaşii. Mai rămăsese doar un uriaş cu fiica sa care se plictisea că nu mai avea pe nimeni. Într-o zi găseşte nişte omuleţi care scormoneau pământul şi i-a adus acasă, în poala şorţului, să se joace cu ei. Tatăl său îi spune să-i ducă înapoi că aceştia sunt oameni şi vor trăi pe pământ în locul lor.  Fata nu s-a îndurat de unul dintre ei şi s-a rugat la Cer să-l facă pe el puţin mai mare şi pe ea mai mică să poată convieţui. Iată ce sugestiv ne prezintă legenda trecerea de la uriaşi la oamenii obişnuiţi, dar şi faptul că suntem urmaşii lor. Nu este întâmplător că numai o Femeie Mare are această idee să se facă ea puţin mai mică, dar să se înalţe şi bărbatul. O altă înformaţie este şi cea că uriaşii au pregătit planeta pentru a putea vieţui oamenii, conştienţi că se vor schimba condiţiile cosmice.

N. Densuşianu consemnează  existenţa paralelă a giganţilor cu oamenii în Balada construirii bisericii celei mari -  culeasă din multe zone ale României:

Omul Mare a făcut o Biserică Mare, cu Ştiinţă Mare, dintr-un Lemn Mare, cu o Secure Mare, unde se precizează locul pentru Maria aia Mare, dar şi pentru Maria aia Mică şi  diferenţiază linia giganţilor de cea a oamenilor mai mici ca statură.

             Biserica Mare are 9 altare şi 9 altărele, 9 praguri şi 9 prăgurele, 9 scaune şi 9 scăunele, 9 ferestre şi 9 ferestrele, 9 uşi şi 9 uşiţele, 9 picături de soare în Scaunul cel Mare.

             Biserica cea Mare străveche este şi Kogaionul de pe Vârful Omul din Munţii Bucegi străjuit de Babele noastre străbune. Cultul Omului Mare a fost oficiat mii de ani la templul Dodona din Epir.

            Înţelepţii din vechime purtau numele de BABA şi trăiau pe înălţimi: Baba Dochia, Baba Vrâncioaia, Baba Volosca, Baba Novac, Baba Runca, Baba Dac, Coium Baba, Baba Hârca, Baba Rada, Baba Ruda, Eschi Baba, Ali Baba, Za.Baba, Ur.Baba, Coli.baba, Hum.Baba, Baba Gurgur, Baba Elit, Baba Pataca (Brezeni) etc şi aveau ucenici, asceţi, câte 7, 8 sau 9.

BRAZDA lui NOVAC este unul dintre cele mai importante monumente istorice, un unicat păstrat în mitologia română, în literatura populară, în miturile şi legendele româneşti. Troianul începe din Panonnia şi traversează România de la vest la est, apoi se îndreaptă  în câmpiile Schityei până la Don, teritorii stăpânite din vechime de numeroasele neamuri ale geto-dacilor. Novac era împăratul Oamenilor Mari, un urmaş al lui Noe, care a luat un plug mare, tras de doi boi mari, negri bivoli, ori doi boi mari albi cu coarne mari, şi a tras această Brazdă Mare cu multe semnificaţii. În mod sigur este vorba despre activitatea unui uriaş, cu unelte urieşeşti, cu vite pe măsură care răstoarnă prima brazdă de pământ din istoria omenirii, cu tracţiune animală şi cu primele unelte agricole, care pune hotare în  câmpie sau poate le oferă oamenilor ştiinţa cultivării solului. Iată cât de grăitoare este isprava Oamenilor Mari numită Brazda lui Novac, cunoscută şi sub numele de Valul Troian, deci făcută de Omul Alb, Troian. Noian este o indicaţie de gigant. Troianul e alb, fiindcă la noi, la geto-daci, semnifică uriaşe depuneri de zăpadă în valuri, Nămetele, pe când la greci Troia sau Troian nu are vreo semnificaţie. De aceea înclin să susţin poziţia celor care consideră că Troia s-a aflat în spaţiul multimilenar al Daciei. Vestiţi sun megaliţii cu care se acopereau gurile peşterilor numite până în zilele noastre ortostate, ce se aşezau vertical. Vlastelinii, oamenii puternici, erau vestiţi până în secolul al XVl-lea, pe vremea domniei lui Radu de la Afumaţi, în Codrul Vlăsiei.

Evoluţia omului a fost controlată genetic scrie anatomistul olandez Louis  Bolk. Mutaţiile genetice nu se declanşează accidental sau natural. Programul genetic este cuprins în atomul de carbon cu 6 protoni, 6 neutroni, 6 electroni. Cifra 6 indică Forţă Mare, iar 6 ori 6 fac 36. Dacă adunăm cifrele de la 1 la 36 vom obţine 666 cea ce  înseamnă o forţă gigantică, raportat la structura atomică. Este celebru scheletul vechi de 3 milioane de ani, care suferise o mulţime de mutaţii genetice posibil pentru a se adapta la noile condiţii de existenţă (Eugen Delcea).                 

Pe Pământ trăiesc şi au trăit şi giganţi şi pigmei.  În clasamentul actual al primilor trei giganţi mondiali se află şi doi români: Gogea Mitu şi Ghiţă Mureşan. Gogea Mitu se numea Dumitru Goagă şi era născut în anul 1914 în satul Mârşani, judeţul Dolj. Avea 2,42 m înălţime şi 183 de kg. A trăit 22 de ani şi boxa în Europa. A avut un frate care a murit la 7 ani şi avea 1,80 m înălţime. De la acest personaj real au rămas expresiile coşcogeamite omul şi cogeamitea vlăjganu.

Despre femeile Antichităţii care erau viteze, mari şi frumoase, se consemnează numai tangenţial cu războaiele, cum scrie Homer despre HIERA, soţia lui Telef, în lupta pentru apărarea Troiei. Nume de femei gigante sunt: Vânturoaia, Galateea, Zboina, Orancea, Zanica, Zmeica, Boboroada.

Uriaşii sunt o supercivilizaţie terestră a căror schelete au fost găsite pe tot Pământul. În revista Science et vie se consemnează că în urmă cu 40.000 de ani a existat o rasă europoidă albă cu înălţimi de 2-3 metri şi cutia craniană de 1900 cm. Strămoşii rasei albe sunt Marii Brahicefali (cu capul rotund) de la Dunărea de Jos spun savanţii Maria Gimbutas, Gordon Childe, N. Densuşianu etc.